Cu toții ne dorim ca un model de broderie odată digitizat să poată fi folosit la cât mai multe produse.
Din păcate așa ceva nu prea este posibil, pentru că o digitizare de calitate este făcută strict pentru țesătura sau tipul de produs pe care dorim să aplicăm broderia.
Dar totuși, dacă am nevoie de această broderie pe același produs și aceeași țesătură, doar că la dimensiuni diferite?
Cum pot să redimensionez broderia?
Aici vorbim de trei situații în care ne putem afla și o să le descriu pe rând.
Prima situație este cea în care am făcut noi digitizarea.
Aici lucrurile sunt relativ simple. Putem să redimensionăm broderia, adică modelul original lucrat de noi în soft (nu cel pe care îl exportăm pentru mașină), iar acesta își păstrează caracteristicile legate de densitate și lungimea pașilor.
Totuși trebuie să ținem seama și aici de anumite lucruri.
În general când modificăm dimensiunile unui model foarte mult, este posibil să trebuiască să schimbăm anumiți parametri.
Este posibil să trebuiască modificat tipul și densitatea cusăturii underlay, sau tipul sau dimensiunea pașilor.
Dacă de exemplu, avem un model cu un contur de sub 1 mm, de regulă acest contur îl facem din running stitch. În cazul în care îl mărim foarte mult, grosimea lui ar trebui să depășească 1 mm, și atunci trebuie să schimbăm cusătura în satin.
La fel este valabil și în cazul invers.
Sau dacă avem de exemplu un text satin și îl mărim foarte tare, este posibil ca grosimea satinului să depășească 6 mm, și atunci trebuie recurs la împunsături intermediare, sau la o cusătură de tip tatami ( fill stitch).
Și exemplele pot continua.
În a doua situație, digitizarea este făcută de altcineva, dar ne dă fișierul original pe care a lucrat.
Dacă avem și noi același soft de digitizare, putem să modificăm parametrii modelului fără restricții, ca și cum l-am fi digitizat noi.
Aceasta este situația ideală în cazul în care externalizăm serviciul de digitizare. Dacă avem și noi același soft cu cel care digitizează, putem modifica parametrii în funcție de nevoile noastre.
A treia, și cea mai întâlnită situație este cea în care avem doar fișierul pentru mașina de brodat și nu avem un soft de digitizare.
Putem redimensiona modelul cu ajutorul mașinii de brodat.
Majoritatea mașinilor de brodat au această opțiune, doar că are un mare dezavantaj: numărul împunsăturilor rămâne același.
Având în vedere acest lucru, posibilitățile noastre de a redimensiona broderiile sunt foarte limitate.
Am vorbit despre acest subiect într-o ediție live pe facebook, a cărei înregistrare o puteți vedea mai jos.
Putem redimensiona modelul folosind un soft gratuit.
Dacă, cu alte softuri gratuite gen Wilcom Truesizer, în momentul redimensionării numărul împunsăturilor nu se schimbă , cu My Editor avem posibilitatea să adaptăm densitatea în funcție de dimensiunea modelului.
Despre Wilcom Truesizer găsiți un întreg articol aici.
Despre My Editor o să vă spun câteva cuvinte în cele ce urmează.
Este un soft gratuit, pe care îl puteți descărca de aici: https://www.wingsxp.com/index.php/my_editor/Registration
Cu ajutorul lui putem face transformări dintr-un format mașină în altul, putem combina și multiplica modele, putem scoate părți dintr-un anumit model, putem adăuga sau șterge împunsături, putem adăuga comenzi precum tăiere sau paietă.
Cel mai important este că după redimensionare, avem posibilitatea să aducem densitatea în parametrii normali prin funcția “auto density” și putem elimina împunsăturile foarte apropiate prin funcția “remove small stitch”.
Un scurt ghid despre instalarea și utilizarea acestui soft este prezentat în materialul video de mai jos.
Acest soft are limitările lui, dar este util pentru cei care nu dețin un soft de digitizare.
Puținele opțiuni pe care le are sunt totuși de mare ajutor în anumite situații, dar trebuie folosite în cunoștință de cauză.
Tot ceea ce trebuie să faceți este să testați și să experimentați în permanență, până ajungeți la soluția optimă.
Ceea ce încercăm noi să facem este să vă oferim anumite recomandări și sugestii care să vă fie de ajutor.
Pentru cei care aleg să devină clienții noștri prin achiziționarea de mașini de brodat Galaxy sau a softului de digitizare I-Cliqq le oferim toată expertiza pe care o deținem ca urmare a experienței acumulate în broderia computerizată de-a lungul anilor.
Dacă doriți să faceți acest pas, nu ezitați să ne contactați.
Suntem aici să vă ajutăm să reușiți.
Comentarii
Alte articole relevante
Interesant,filmarea trebuia un pic mai spre dreapta si as fi dorit să arătați si cum tăiem o parte din model,multumesc mult,sanatate si spor!